160.000 de elevi din medii defavorizate au primit vouchere educaționale în România – Când vin alte sute de mii de carduri

160.000 de copii din medii defavorizate, care deţineau carduri, au primit deja sprijinul de 500 de lei pentru rechizite şi îmbrăcăminte în această toamnă, a anuțat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE). Pe lângă aceștia, vor mai primi sprijin alți 200.000, pentru care au fost emise carduri, ce urmează să fie livrate inspectoratelor şcolare judeţene.

„Până în acest moment, 160.000 de copii din România au primit vouchere educaționale de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite, după ce ieri am făcut o serie importantă de plăți.

 Iar alți 200.000 vor primi sprijinul în perioada următoare. Deși numărul de beneficiari a crescut cu 150.000 față de anul trecut, am reușit să efectuăm diligențele pentru ca toți elevii eligibili să își primească ajutorul, sub deviza „nimeni nu este lăsat în urmă”. Las mai multe detalii în comentarii.
Prima cerinţă a educaţiei incluzive este să diminuăm până la a elimina toate formele de excluziune. Iar Guvernul României are ca principală prioritate să asigure accesul, participarea şi succesul şcolar pentru toţi copiii, valoarea centrală a acestei țări”, a transmis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene – Marcel Boloș.
 
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat miercuri seară, că, după ce în cursul lunii septembrie  a virat sumele reprezentând ajutorul pentru îmbrăcăminte și rechizite pentru 97.888 de beneficiari, preșcolari și elevi din familii defavorizate, în cursul zilei de ieri (marți, 22 noiembrie, n.red.) au fost încărcate restul cardurilor existente.

Astfel, au fost încărcate în total, în această toamnă, ajutoarele pentru aproximativ 160.000 elevi.

Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei:

  • Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
  • Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).

„Continuăm să acționăm concret pentru a evita manifestarea riscului de sărăcie extremă în rândul populației celei mai expuse riscului de sărăcie. Am reușit ieri alimentarea tuturor cardurilor existente pentru beneficiarii ajutoarelor de 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte, pe care îl acordăm din fonduri europene prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. 160.000 de preșcolari și elevi au, în acest moment, cardurile încărcate. Prima cerinţă a educaţiei incluzive este să diminuăm până la a elimina toate formele de excluziune. Ea asigură accesul, participarea şi succesul şcolar pentru toţi copiii, indiferent de mediul din care provin”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Anul acesta, prin Schema naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați prevăzută de OUG nr. 133/2020 vor primi ajutor pentru rechizite și îmbrăcăminte 405.000 preșcolari și elevi, față de 245.000 beneficiari în anul școlar precedent.

Pentru copiii deveniți eligibili anul acesta au fost emise deja peste 200.000 de carduri, care vor fi livrate în perioada următoare către inspectoratele școlare județene.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.

Alte măsuri de sprijin pentru persoanele defavorizate, finanțate din bani europeni:

– Pachete cu alimente destinate categoriilor vulnerabile. Din ianuarie 2020, când a debutat acest program, au fost livrate cinci tranșe de astfel de pachete. Detalii, aici: https://bit.ly/3EAABpS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.