Acţiunile organizate de către poliţiştii băcăuani, îndeosebi la final de săptămână, vizează prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

        Spre exemplu, pe parcursul celor 3 zile ale weekend-ului trecut, polițiștii au constatat 18 infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere și au aplicat 483 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, polițiștii au reținut 121 de permise de conducere şi au retras 31 de certificate de înmatriculare.

Într-un interval de 6 ore, în data de 25 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău şi polițişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat o acțiune comună pe raza celor două județe, pe Dn 2-E 85.    

Acțiunea a vizat, în mod special, una dintre principalele cauze generatoare de accidente, respectiv viteza excesivă.

Pentru zona de competenţă a judeţului Bacău s-au folosit echipamente video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrul portabil model TruCAM.

În cadrul acțiunii, poliţiştii băcăuani au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale 

pentru încălcarea limitelor legale de viteză, iar dintre acestea, 39 au fost aplicate pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/ h limita admisă, fiind reţinute tot atâtea permise de conducere. 

         Conform statisticilor, în primele 6 luni ale acestuia an, pe Dn 2-E85, în zona producerii accidentului de circulaţie soldat cu 7 persoane decedate şi 5 răniţi, nu a fost înregistrat niciun accident grav.

Tot în primele 6 luni, pe DN 2-E 85, pe sectorul de drum Nicolae Bălcescu-Sascut, poliţiştii băcăuani au constatat 96 de infracţiuni flagrante. Au fost aplicate 6805 sancţiuni contravenţionale, din care 4120 pentru depăşirea limitei legale de viteză. Totodată, poliţiştii au reţinut 1620 de permise de conducere, din care 1368 pentru încălcări ale regimului legal de viteză şi au retras 207 certificate de înmatriculare.

          Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău va organiza în continuare astfel de activităţi pentru creşterea siguranţei rutiere pe drumurile publice din judeţ.

Poliţiştii le recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.

 De asemenea, pentru un trafic rutier mai sigur, cetăţenii trebuie să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor rutiere şi normele de circulaţie. Doar astfel putem proteja viaţa noastră şi vieţile celorlalţi participaţi la trafic !

 

        Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic

CONDUCETI PRUDENT ! VIAȚA ARE PRIORITATE !

Sursa: Realitatea de Bacau