3500 de elevi băcăuani au fost admiși la liceu

Ministerul Educației a publicat ieri rezultatele repartizării computerizate a absolvenților de liceu. Pe cele peste 4.100 de locuri disponibile au fost repartizați 3.575 elevi, majoritatea fiind repartizați după prima opțiuni.

„Pentru că au completat prea puține opțiuni, 33 de elevi au rămas nerepartizați. Aceștia vor intra în a doua etapă a repartizării care se va face pe locurile rămase disponibile”, a declarat Oana Bărbuț, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bacău.

Sunt și 82 de elevi repartizați în liceele băcăuane care vin din alte județe: Neamț, Vrancea, Vaslui, Harghita și chiar Mureș sau Constanța. De cealaltă parte, 123 de absolvenți de gimnaziu din Bacău au ales să-și continue studiile în alte județe. Primii candidați înscriși în listă, după media de absolvire, sunt 11 elevi de 10 (zece) și au ales specializarea Matematică – informatică la Colegiul Național „Gh.Vrănceanu” – 6 elevi, la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești – 4 elevi și la Colegiul Național „Ferdinand I – un elev. Ceilalți doi de 10 au ales profilul uman, Științe ale Naturii, la Colegiul Național „Gh.Vrănceanu”, respectiv Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

În acest moment, mai sunt libere 569 de locuri la liceele din județul Bacău care pot fi ocupate la a doua repartizare programată între 3 și 7 septembrie.

De astăzi și până pe 13 iulie elevii repartizați trebuie să depună dosarele de înscriere la liceele la care au fost admiși.

La Colegiul „Gheorghe Vrănceanu”, ultima medie de admitere a fost 8.53.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.