A apărut registrul de internship

Firmele care doresc să organizeze internship-uri trebuie să înregistreze persoanele care doresc fac astfel de stagii. Agenția de Ocupare a Forței de Muncă a lansat Registrul de evidență a contractelor de internship.

„Accesul se face pe bază de parolă proprie, utilizată cu titlu gratuit. Tot aici se pot consulta instrucțiunile de utilizare a registrului. Orice modificări cu privire la contracte sau la datele societății se vor opera în 3 zile de la data apariției modificărilor, tot în acest registru”, a declarat Daniela Bălan, purtător de cuvânt al AJOFM Bacău. Sancțiunile pentru societățile care nu declară că au interni sunt de la 2.000 la 4.000 de lei.

Tinerii care au peste 16 ani pot face internship la organizații-gazdă, persoane juridice, pe o perioadă limitată de timp. „Scopul acestei activități este aprofundarea cunoștințelor teoretice ale internului, îmbunătățirea abilităților practice și dobândirea de noi competențe”, mai spune Bălan. Aceste stagii de practică pot fi plătite sau nu, se derulează pentru maximum 6 luni și vor constitui de acum experiență în muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.