A fost activat Planul Roşu. Pomperii băcăuani au testat modul de intervenţie la un accident rutier grav

Traficul rutier a fost întrerupt astăzi, pentru circa o jumătate de oră, pe drumul european 85, în localitatea băcăuană Nicolae Bălcescu. Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău au desfăşurat aici un exerciţiu de testare a Planului Roşu de Intervenţie, după un scenariu pe care l-au stabilit dinainte. A fost vorba despre producerea unui accident rutier în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu clor şi un autocar cu 20 de pasageri, iar în urma impactului toţi cei aflaţi în cele autovehicule au fost răniţi. În acel moment s-a activat planul roşu şi un număr mare de forţe şi echipaje de ambulanţe şi autospeciale de stingere au ajuns la locul evenimentului. Victimele au ajuns ulterior la Spitalul Judeţean Bacău, unde personalul era pregătit să facă faţă sosirii unui număr mare de pacienţi în UPU.
„Acest exerciţiu are drept scop antrenarea forţelor participante pentru protecţia populaţiei şi bunurilor materiale – cu scopul de a evita sau diminua pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele de bunuri sau valori materiale. De asemenea, prin intermediul acestei simulări, se vor urmări însuşirea misiunilor şi atribuţiunilor ce le revin structurilor participante, verificarea modului de cooperare între structurile de intervenţie, testarea Planului roşu de intervenție al judeţului Bacău și aplicarea procedurii de triaj”, spune maior Andrei Grecu, ofiţerul de relaţii publice al ISU Bacău. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.