După o perioadă lungă de așteptare, astăzi a fost dat, în sfârșit, ordinul de începere a lucrărilor la Rezerva de Apă a municipiului Bacău. Ordinul a fost semnat azi de primarul Cosmin Necula, după ce Primăria a obținut și autorizația de construire necesară pentru demararea acestei investiții, practic ultimul act de care mai era nevoie.
“Am început de la zero acest proiect vital, iar astăzi începem lucrările la Rezervă. Obiectivul va asigura alimentarea cu apă a orașului în caz de avarii pe aducțiunea Valea Uzului. Voi monitoriza lucrările la acest proiect, scopul meu fiind reducerea termenului de execuție și punerea în funcțiune a Rezervei în cel mai scurt timp posibil”, a declarat primarul Cosmin Necula.