A fost semnat contractul de colectare și transport deșeuri din municipiul Bacău și 22 de comune limitrofe

După o licitație publică începută în decembrie 2018 și încheiată în aprilie 2021, cu contestațiile de rigoare în instanță, a fost semnat contractul de colectare și transport deșeuri din municipiul Bacău și 22 de comune limitrofe.

Este un contract a cărui procedură de atribuire trebuia pornită încă de acum 10 ani, odată cu operaționalizarea celulei 1 (fosta groapă), în acord cu legislația în domeniu. Acest lucru nu s-a întâmplat.
 Din 2016, ADIS și-a asumat elaborarea documentației pentru lansarea procedurii de achiziție publică și readucerea contractului de salubrizare menționat în coperta legalității.
În urma procedurii competitive, tarifele cu care operatorul va presta serviciul în Bacău și cele 22 de comune sunt – în general – mai mici decât în prezent. Cu alte cuvinte, putem avea un serviciu de salubrizare organizat în conformitate cu exigențele europene în domeniu, fără să se majoreze aberant taxa de salubrizare, așa cum vroiau unii la finalul anului 2020.
 Prin noul contract de colectare și transport deșeuri, ADIS aliniază salubrizarea Bacăului și a celor 22 de comune la normele în vigoare: am convingerea că cetățenii vor înțelege că respectând mediul și colectând selectiv deșeurile vom contribui cu toții la eficientizarea serviciului de salubrizare și la scăderea poluării, prin diminuarea cantităților de gunoi depozitate în celula 2.
”Mulțumesc echipei ADIS pentru munca depusă în cadrul acestei proceduri, precum și pentru modul responsabil în care gestionează problema deșeurilor în județul Bacău. Îi asigur pe băcăuani că, din postura de președinte al asociației, voi urmări ca operatorul să nu facă rabat de la calitatea și promptitudinea serviciului de salubrizare, așa cum Soma prestează deja la Sibiu, de exemplu”, a declarat Valentin Ivancea, președinte CJ Bacău.

Ce presupune contractul de colectare și transport deșeuri:

 Se vor distribui peste 42.000 europubele pentru colectarea deșeurilor reziduale menajere din locuințe (mun. Bacău plus 22 comune)

 Se vor amplasa 528 de eurocontainere de 1100 litri pentru colectare deșeuri din zonele de blocuri/locuințe colective mun. Bacău

Se vor amplasa peste 600 igloo-uri destinate colectării reciclabile din mun. Bacău, zonele de locuințe colective

 Vor fi distribuite 1300 de containere și peste 5000 de pubele pentru colectarea deșeurilor de la agenții economici și instituțiile publice din zona deservită de contract

 Vor fi amplasate 201 baterii de colectare a deșeurilor reciclabile în mun. Bacău.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.