Accident rutier soldat cu 3 morți

 Prin apel la 112, in jurul orei 17:14, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier produs pe E 85, pe raza localității Filipești din județul Bacău. 

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și forțe de intervenție din cadrul ISU Bacău. 

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat cinci victime încarcerate. Forțele de intervenție au descarcerat toate victimele.  Trei victime erau în stare gravă. 

Paramedicii din cadrul Detașamentului Roman au sprijinit echipajele medicale din Bacău la acordarea primului ajutor medical și efectuarea manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară victimelor.

Din păcate cele trei victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare,  fiind declarat decesul acestora ( conducătorii din cele două autoturisme și un pasager).

Celelalte persoane au fost preluate de echipajele medicale din Bacău și transportate la spital.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.