Acțiuni pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus

În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii băcăuani împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au desfăşurat acţiuni de verificare pe raza întregului judeţ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar prevăzut de lege, precum şi portul măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise/ deschise.

Astfel, în ultimele 48 de ore, au fost verificate aproximativ 2.000 de persoane aflate în carantină şi 700 în izolare. De asemenea, au fost controlate 1925 de obiective/locaţii şi 408 societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020. Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii au acţionat pentru verificarea mijloacelor de transport de persoane, fiind oprite pentru control 596 de astfel de autovehicule.

Au fost identificate 229 de persoane care nu respectau măsurile de protecţie individuală, pentru care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, în valoare de 27.000 de lei.

De asemenea, au fost sancţionate contravenţional 33 de persoane care nu respectau interdicţiile privind deplasarea.

Păstrați distanțarea socială, evitați aglomerațiile şi respectați orarul de deplasare !

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.