Află cum poți deveni polițist de frontieră

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi informează absolvenţii  cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat, care vor să devină poliţişti de frontieră, că în luna februarie încep înscrierile la concursurile de admitere organizate de Ministerul Afacerilor Interne la nivelul mai multor instituţii de învăţământ postliceale din subordine, pentru sesiunea 2021.

Astfel, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu” Oradea, instituţie de învăţământ care pregăteşte agenţi de poliţie de frontieră,  pune la dispoziţie un număr de 220 de locuri pentru viitorii poliţişti de frontieră (200 P.F.R, 10 I.G.I., 10 D.G.P.). 

 

Organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere se va derula după următorul calendar: 

 

  1. Recrutarea în vederea participării la concursul de admitere se realizează, în raport de domicili-ul/reședința înscrise în cartea de identitate sau la care locuieşte în mod curent, în perioada 15 – 28 februarie 2021, astfel:

 

  • La sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi            (str. George Coşbuc nr. 3- 5, mun. Iaşi) pentru candidaţii care locuiesc în judeţul Iaşi. Program de lucru cu candidaţii: orele 08:00 – 16:00. Număr de telefon de contact: 0232/460063.

 

  • La sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani           (str. Sucevei nr. 2, mun. Botoşani) pentru candidaţii care locuiesc în judeţul Botoşani. Program de lucru cu candidaţii: orele 08:00 – 16:00. Număr de telefon de contact: 0231/510411 sau 0231/510211.

 

  • La sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui             (str. Dobrina nr. 18, mun. Vaslui) pentru candidaţii care locuiesc în judeţul Vaslui. Program de lucru cu candidaţii: orele 08:00 – 16:00. Număr de telefon de contact: 0235/480302, 0235/480306 sau 0235/481317.

 

  • La sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi             (bld. Dunărea nr. 63, mun. Galaţi) pentru candidaţii care locuiesc în judeţul Galaţi. Program de lucru cu candidaţii: orele 08:00 – 16:00. Număr de telefon de contact: 0236/491066 sau 0232/469094.
  • candidații care nu au domiciliul într-un județ limitrof frontierei de stat sunt recrutați de structurile de resurse umane din unitățile cu sarcini de recrutare din Inspectoratele de Poliţie Judeţene unde aceștia locuiesc, potrivit domiciliului/reședinței înscrise în cartea de identitate.

 

Perioada de depunere a cererilor de înscriere este 15-28 februarie 2021, iar depunerea documentelor pentru constituirea dosarului de recrutare se realizează până la data de 10.03.2021.

 

  1. Evaluarea psihologică a candidaţilor va avea loc în conformitate cu dispoziţiile Centrului de Psihologie al MAI, detaliile de natură organizatorică urmând a fi postate în timp util.

 

  1. Susținerea probei de evaluare a performanței fizice are loc în perioada    18 -24 martie 2021 în CENTRELE ZONALE DE SELECŢIE, potrivit arondării, astfel:

 

  • Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidații din județele: Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;

 

  • Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – pentru candidații din județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.

 

Informaţii despre traseul aplicativ pentru evaluarea performanţei fizice a candidaţilor se regăsesc pe https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/.

 

4.Susţinerea probelor de verificare a cunoştinţelor va avea loc în data de 27.03.2021 la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi. Subiectele de concurs vor fi unice pentru toate unităţile de învăţământ din cadrul MAI. 

 

5.După stabilirea listelor cu candidaţii care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, unitățile de învățământ transmit unităților de recrutare, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la proba de verificare a cunoștințelor, candidații care urmează să susțină examinarea medicală. Aceasta va avea loc în perioada 29 martie- 16 aprilie 2021.

 

  1. Sunt declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, iar rezultatele finale ale admiterii sunt aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe site-ul oficial al unității de învățământ a PFR, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu” Oradea, până la data de 17 aprilie 2021.

 

Detalii suplimentare cu privire la această sesiune de admitere se regăsesc pe site-ul  Poliţiei de Frontiera Române – https://www.politiadefrontiera.ro  secţiunea Despre noi/Instituţii de învăţământ, pe cel al Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea –  http://www.avramiancu.ro/ şi pe cel al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – https://www.politiadefrontiera.ro/ro/iasi/home.html  secţiunea Carieră.

 

De asemenea, pentru eventuale informaţii suplimentare de natură organizatorică referitoare la recrutare, candidaţii se pot adresa Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi sau structurilor teritoriale subordonate, în funcţie de domiciliul/reședința înscrise în cartea de identitate.

 

INFORMATII DE BACKGROUND

Pentru a se putea înscrie la concursurile de admitere organizate la instituţiile militare de învăţământ, candidaţii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii legale de recrutare:

  • Să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  • Să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  • Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • Să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic.

Aptitudinea/inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I printr-o examinare medicală și evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situația în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situații, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susține înaintea evaluării medicale.

  • Să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat.

Dovada îndeplinirii acestei condiții se face cu diplomă de bacalaureat și foaie matricolă sau cu adeverință care îndeplinește condițiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susținut și promovat examenul de bacalaureat.

  • Să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
  • Să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
  • Să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  • Să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  • Să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  • Să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.

 

Precum și următoarele criterii specifice:

  • Să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;

Verificarea îndeplinirii criteriilor menționate se realizează cu ocazia examinării medicale.

  • Să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
  • Să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.

 

Candidații etnici/minoritari care se înscriu pentru locurile alocate distinct acestora, declară pe propria răspundere apartenența la etnia/minoritatea respectivă și depun la dosarul de recrutare o adeverință emisă de o organizație etnică/minoritară, constituită potrivit legii.

 

Activitățile se vor desfășura cu respectarea tuturor regulilor în vigoare stabilite la nivel național în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de COVID-19 (distanțare socială, portul măștii, dezinfectarea pupitrelor, aparatelor ce compun traseul practic-aplicativ etc.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.