Alocațiile vor CREȘTE de la 1 septembrie. Ce procent au stabilit guvernanții

Ministrul Muncii – Violeta Alexandru a introdus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, miercuri seara, proiectul de hotărâre cu privire la dublarea alocațiilor. Aceasta a făcut propunerea ca alocațiile să crească de la 1 septembrie 2020.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat, miercuri, în ședința de Guvern, proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede majorarea alocațiilor. Potrivit noii legi adoptate de Parlament, acestea trebuie majorate cu 300 de lei copiii între 2 și 18 ani și cu 600 de lei pentru cei între 0 și 2 și pentru copiii cu dizabilități de la 0 la 18 ani.

„Calendarul pe care îl propun pentru a avea suportul necesar în bugetul pe anul acesta și cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creștere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creșteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și 1 iulie, cu câte 20%, și la fel în 2022”, a declarat ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a precizat că la realizarea proiectului s-a consultat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai Ministerului Justiției.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.