ATENŢIE! Controale ample şi în zona Moineşti

Poliţiştii au efectuat controale extinse şi în municipiul Moineşti şi localităţile limitrofe, după ce au făcut acelaşi lucru în zona Bacăului.

Echipaje de la Rutieră, Ordine Publică şi Investigaţii Criminale din Moineşti, alături de colegi de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Arme, Expozivi, Substanţe Periculoase şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale, de la IPJ Bacău, au acţionat în mediul urban şi rural pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, a respectarii normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi a altor fapte antisociale.

Agenţii au oprit pentru verificare mai multe autoturisme, au făcut patrule între localităţi, au aplicat în total 112 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 40.000 de lei, şi au confiscat mai multe bunuri. Dar au constatat şi 4 infracţiuni flagrante şi au depistat 4 autori de infracţiuni, din care 3 persoane prinse în flagrant.

Ei sunt cei care au depistat un bărbat de 63 de ani, din comuna Poduri, care a încălcat ordinul de protecţie emis împotriva sa de către Judecătoria Moineşti. Poliţiştii l-au reţinut pentru o perioadă de 24 de ore şi a fost prezentat unităţii de Parchet, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.