BACALAUREAT 2025: REZULTATELE LA PROBELE SCRISE SE AFIȘEAZĂ VINERI

Ministerul Educației a anunțat că rezultatele la probele scrise ale primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat 2025 vor fi afișate vineri, conform calendarului oficial.

Candidații care doresc să depună contestații pot solicita vizualizarea lucrărilor vineri, în intervalul 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie. Vizualizarea lucrărilor este opțională și nu condiționează depunerea contestațiilor. La rândul ei, vizualizarea nu obligă candidatul să conteste nota.

Pentru a contesta rezultatul, elevii trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip prin care își asumă faptul că nota finală poate fi modificată, atât în sens ascendent, cât și descendent. În cazul candidaților minori, aceștia trebuie să fie însoțiți de un părinte sau reprezentant legal în momentul vizualizării lucrărilor.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie. Comunicarea notelor se face anonim, pe baza codurilor individuale primite de elevi la prima probă scrisă.

Prima probă, cea la Limba și literatura română, a avut loc pe 10 iunie, urmată de proba obligatorie a profilului pe 11 iunie și proba la alegere pe 13 iunie. Elevii aparținând minorităților naționale au susținut proba de Limba maternă pe 16 iunie. Evaluările competențelor lingvistice și digitale s-au desfășurat în lunile ianuarie și februarie.

Pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este necesară susținerea tuturor probelor și obținerea a cel puțin nota 5 la fiecare probă scrisă, precum și o medie generală de minimum 6 la aceste probe.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.