Băcăuanii, aşteptaţi duminică să aprindă o lumânare pentru victimele ucigaşului în serie de la Caracal

Tragedia de la Caracal, unde două fete au fost ucise cu sânge rece de un mecanic auto, fără ca autorităţile să intervină, deşi una dintre ele  a sunat la 112 să ceară ajutor, a stârnit ecouri vii în toată ţara. Românii sunt indignaţi de ceea ce s-a întâmplat, crimele din Caracal fiind cel mai dezbătut subiect al acestor zile.

La fel ca în toată ţara, tragedia şi inacţiunea autorităţilor au stârnit revolta şi în băcăuani. Cel mai mare grup al băcăuanilor, Judeţul Bacău, Bun şi Rău! Îşi mobilizează membrii să se solidarizeze şi să aprindă o lumânare pentru sufletele celor două fete care au căzut victime nu doar unui criminal în serie, ci unui întreg sistem, măcinat de proceduri, birocraţie şi legi controversate. “Incompetenţa UCIDE” este numele evenimentului organizat pe Facebook, prin care băcăuanii sunt invitaţi duminică, de la ora 19.00, să aprindă o candelă în memoria celor două fete ucise. Băcăuanii sunt aşteptaţi în Piaţa Tricolorului să se roage pentru cele două fete, care au avut parte de o moarte năprasnică. Evenimentul se va derula pe parcursul a trei ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.