Bărbat amendat și cercetat penal pentru că și-a lăsat câinele liber.

La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesizaţi prin apel S.N.U.A.U.112 de către o femeie de 46 de ani, din comuna Filipeşti, cu privire la faptul că a fost muşcată de un câine, în timp ce se deplasa pe drumul comunal.

Din primele verificări s-a stabilit că femeia, în timp ce se deplasa pe raza comunei către domiciliu, ar fi fost muşcată de un câine, aparţinând unui localnic. Ulterior a fost transportată la spital în vederea acordării ingrijirilor medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi neluarea, de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia, a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.