Burse, tabere şi premii pentru copiii din Lipova

Copiii din comuna Lipova sunt atraşi să rămână în bănci cu burse, tabere, cadouri şi multe alte lucruri, care vin în cadrul unui proiect lansat, astăzi, la sediul Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, din localitate.

Proiectul „O şansă egală pentru toţi. Educaţie inclusivă în unităţile şcolare” are o valoare totală de circa 6,4 mil lei (din care, contribuția Uniunii Europene prin FEDR este de 5,4 mil lei și 930.000 lei din bugetul național).

Bugetul alocat pentru comuna Lipova este de 696.313 lei și acoperă: un microbuz școlar, dotări pentru instituţia de învăţământ, materiale auxiliare pentru activitatea didactică, cheltuieli cu personalul propriu și pachete de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă, excursii și burse școlare acordate elevilor.

Acest proiect va fi implementat pe o perioadă de 36 de luni de către Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, în parteneriat cu Primăria Comunei Lipova (județul Bacău), Primăria Comunei Bălteni (județul Vaslui), Școala Gimnazială Șipote (județul Iași), Asociația Centrul de Resurse Economice și Educație pentru Dezvoltare (județul Neamț), Asociația „Salvați Copiii” (filiala Iași) şi Asociația „Sf. Damian”(județul Iași). Obiectivul acestuia este de furnizare a unor măsuri pentru reducerea și prevenirea abandonului școlar, în rândul a 1.180 de copii din comunități defavorizate din cele trei județe.

Prin implementarea acestuia se vor achiziţiona două microbuze școlare, vor fi distribuite copiilor 1.000 de pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte și 1.180 pachete cu produse de igienă personală, iar micuţii neşcolarizaţi vor fi înscrişi la grădiniță.

De asemenea, se vor acorda 6.448 de burse cu o valoare de 100 lei, aproximativ 750 de copii vor participa în tabere și excursii, alţi 1.000 vor frecventa clubul de vară, dar se vor acorda şi 300 de premii pentru cele mai bune 25 de rezultate din fiecare an de studiu, din ciclul gimnazial, din școlile Bălteni, Lipova și Șipote, pentru fiecare an școlar.

Vor fi făcute şi investiţii. Spre exemplu, la şcoala din Lipova va fi dotat cabinetul mediatorului, se va achiziţiona mobilier pentru trei săli de grădiniță, mobilier și echipamente pentru sălile de clasă, materiale de prim ajutor, rafturi și cărți pentru bibliotecă şi echipamente pentru sala de sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.