Care este ora la care trebuie să bem cafeaua

Pentru mulți, acea primă ceașcă de licoare neagră este cel dintâi răsfăț al zilei, ritualul ce ne ajută să ne pregătim pentru provocările pe care le vom avea de depășit în următoarele ore. Specialiștii susțin că ar trebui să ne schimbăm acest obicei, pentru că ne poate face mai mult rău decât bine. 

Specialiștii din domeniul medical trag un semnal de alarmă, explicând că acest obicei nu este deloc recomandat. Putem să ne facem mai mult rău decât bine dacă bem cafeaua la primele ore ale dimineții.

Cortizolul, unul dintre hormonii secretați de organismul uman, are cele mai ridicate valori dimineața, imediat după ce ne trezim. Acest hormon steroid – care este produs de glandele suprarenale – are o acțiune vastă asupra corpului: ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, influențează tensiunea arterială, reglează metabolismul și joacă un rol și în răspunsul imun – inflamația. Este unul dintre cei mai importanți factori care ne ajută să răspundem în fața stresului.

Recomandarea specialiștilor

În condițiile în care secreția de cortizol este strâns legată de starea noastră de vigilență, specialiștii recomandă ca prima ceașcă de cafea să fie băută abia după ce nivelul acestuia începe să scadă.

Astfel, persoanele care au un program de lucru de opt sau nouă ore pe zi și respectă un interval regulat de somn, vor atinge maximul de cortizol în jurul orei opt sau nouă dimineața.

Așadar, aceștia ar trebui să consume cafea între orele 9:30 și 11:30, când nivelul acestui hormon este în scădere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.