Ce soartă a avut celebra banană „artistică” de 120.000 de dolari?

Banana vândută cu fabuloasa sumă de 120.000 de dolari nu a rezistat nici o săptămână. Efemera operă de artă a fost mâncată… cu poftă, de un artist „înfometat”, la Târgul de Artă Basel din Miami Beach, Florida. 

Artistul american David Datuna a postat sâmbătă, pe rețelele de socializare, un filmuleţ intitulat „Artist Flămând”, în care poate fi văzut cum se îndreaptă spre banană, pe care o ia frumos de pe perete şi mușcă din ea cu poftă, sub privirile mirate ale celor prezenţi.

„Artist înfometat. Art performance „by me”. Iubesc operele de artă ale lui Maurizio Cattelan şi ador această instalaţie. Este foarte delicioasă”, a scris Datuna în postare.

Datuna nu a distrus însă opera de artă, în condiţiile în care cumpărătorii acesteia au achiziţionat un certificat care le conferă proprietate asupra ideii instalaţiei, fructele fizice fiind menite să fie înlocuite.

Banana în cauză făcea parte dintr-o instalaţie creată de Maurizio Cattelan, un artist italian cunoscut pentru creaţiile sale mai puţin obişnuite, cum ar fi un vas de toaletă din aur de 18 carate, în valoare de circa 6 milioane de dolari, care a fost furat în timp ce era expus la Londra.

Denumită „Comedian”, opera de artă vândută pentru 120.000 de dolari consta dintr-o banană cumpărată dintr-un magazin alimentar din Miami şi apoi lipită de un perete folosind bandă adezivă. Au existat trei exponate de acest fel, a precizat galeria de artă Perrotin, care le-a pus în vânzare.

Banana coaptă, lipită cu bandă adezivă pe un perete a devenit virală, după ce a fost vândută în cadrul unei licitații pentru suma de 120.000 de dolari. Lucrarea de artă intitulată ”Comedian”, aparținând artistului Maurizio Cattelan, a fost expusă la galeria internațională de artă Art Basel, în Miami.

Vezi video pe www.realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.