Codul Penal, modificat în Parlament: criminalii, violatorii și pedofilii NU mai pot fi liberați condiționat

 

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, în unanimitate, în calitate de for decizional, un proiect de modificare a Codului Penal în sensul în care nu mai pot fi liberați condiționat deținuții condamnați pentru fapte precum omor, viol, pedofilie. De asemenea, au crescut pedepsele pentru anumite infracțiuni. Legea merge pentru promulgare la șeful statului, potrivit realitatea.net

 

„Nu beneficiază de liberare condiţionată condamnatul aflat în executarea unei pedepse pentru săvârşirea uneia sau mai multe dintre faptele prevăzute la art.188, 189, 214 – 216, 218 – 221, 234 sau 236”, se arată în proiectul care modifică Codul Penal. Aceste articole se referă la omor, omor calificat, viol, coruperea sexuală a minorilor, tâlhăria calificată, tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, exploatarea cerşetoriei.

Proiectul mai spune că liberarea condiţionată în cazul detenţiei pe viaţă poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat efectiv 25 de ani de închisoare. În cazul celor care se află în închisoare, se dispune liberarea condiţionată dacă cel condamnat a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin patru cincimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

„În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 65 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin.(1) lit.b)”, mai spune proiectul de lege.

Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.