Diseară, eclipsă parțială de Lună. Fenomenul poate fi urmărit de la Observatorul Astronomic Bacău

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău îi invită în această seară pe băcăuanii pasionați de fenomenele astronomice la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău să participe la sesiunea de observații organizată cu ocazia evenimentului astronomic: Eclipsa parțială de Lună. În România, Eclipsa de Lună se va observa în întregime, ea începând în jurul orei 23:00, faza maximă va fi la ora 0:30, fenomenul terminându-se în jurul orei 02:00. În condițiile în care cerul va fi senin în această seară, între orele 22:40-01:00 se vor face observații astronomice asupra satelitului natural al Pământului, Luna.
Prețul pentru observații astronomice este de 3 lei/persoană. Eclipsa va putea fi observată cu ochiul liber, fără să existe vreun pericol pentru vedere, aşa cum se întâmplă în cazul eclipselor de Soare. Cei care au la dispoziţie instrumente precum binoclul, luneta sau telescopul pot admira mai bine fenomenul, în condițiile unui cer senin. Momentul va putea fi imortalizat cu ajutorul unui aparat de fotografiat, dacă este folosit şi un trepied, recomandă astronomii. O eclipsă de Lună are loc atunci când Soarele, Pământul şi Luna sunt aliniate, iar satelitul nostru natural se află în umbra Pământului. În această seară, doar o porţiune din Lună se va afla în umbra Pământului, iar eclipsa va fi doar parţială, circa 60% din suprafaţa vizibilă a Lunii fiind acoperită de umbră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.