Doar trei asociații sportive vor primi bani de la bugetul local

Doar trei asociații sportive din Bacău vor beneficia de alocări financiare din bugetul local, bani care se acordă anual în baza Legii 69/2000 a Educației Fizice și Sportului. Este vorba, de fapt, de cluburile cu cele mai bune performanțe sportive dintre celelalte multe alte grupări care au depus cereri de finanțare. S-a ajuns, în final, la lista scurtă, care a și fost aprobată fără comentarii si cu unanimitate în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Bacău. Așadar, beneficiarii sunt Clubul Sportiv Aerostar, mai exact a echipei de fotbal care joacă acum în Liga a 2-a, și care va primi 340.000 de lei din cei 470.000 pe care îi ceruse inițial. Banii vor fi folosiți pentru susținerea echipei la desfăurarea a zece partide din campionatul 2018-2019. Un alt beneficiar, devenit de acum tradițional, este Clubul Sportiv Știința Bacău, adică echipa de volei feminin, fostă multiplă campioană națională, deținătoare a Cupei României și cu evoluții notabile în competițiile internaționale. Aici vor merge 645.000 de lei din cei 900.000 de lei solicitați. Al treilea beneficiar este echipaa de fotbal feminin a Bacăului, denumită „Pisicile Roșii” (Liga a 2-a), care va primi 26.000 de lei din cei 36.000 de lei ceruți. În total, este vorba despre o alocare de circa 1,01 milioane de lei din bugetul local, iar reprezentanții beneficiarilor și-au exprimat mulțumirea în fața consilierilor locali. Celelalte proiecte depuse au fost declarate neeligibile.

Foto: Imagine de la sedinta Consiliului Local, unde s-a aprobat lista beneficiarilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.