Elevi prinşi de poliţişti când distrugeau mobilierul din parc

Mai mulţi elevi din Bacău au ajuns în atenţia agenţilor de la Poliţia Locală Bacău, după ce ar fi distrus mai multe elemente de mobilier din Parcul Cancicov. Deşi la ora 10.25, când au fost depistaţi, ei ar fi trebuit să fie la cursuri, se aflau în parc.
Un băcăuan a sesizat comportamentul lor la dispeceratul poliţiei, iar echipa ajunsă la faţa locului i-a găsit în foişorul amplasat în apropierea locului de joacă, iar cele reclamate s-au confirmat.

„Au fost identificate șapte persoane de sex masculin, elevi ai Colegiului Anghel Saligny, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, ce săvârșiseră astfel de fapte. Aceștia au fost conduși la sediul Poliției Locale în vederea legitimării și întocmirii actelor procedurale ce se impun fiind predați ulterior unității școlare de care aparțin”, spune Oana Cojocaru, purtător de cuvânt la Poliţia Locală Bacău.
Agenţii le recomandă cetăţenilor să apeleze numărul 0234/986, la orice oră, dacă sunt martorii unor astfel de situaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.