Florin Cîțu anunță că PNL se situează „între 18 şi 20% la sută în preferinţele electoratului”. Având în vedere „prin ce a trecut PNL”, pierderea nu este una foarte mare

Liderul PNL Florin Cîţu afirmă că partidul pe care îl conduce se situează „între 18 şi 20” la sută în preferinţele electoratului, el arătând că, prin comparaţie cu rezultatul alegerilor, având în vedere „prin ce a trecut PNL”, pierderea nu este una foarte mare. El se arată încrezător că PNL „va reveni în sondaje în perioada următoare, prin performanţa la guvernare, unitate şi faptul că totdeauna se va bate pentru drepturile românilor”.

Potrivit lui Florin Cîţu, în prezent PNL se situează la un scor între 18 şi 20 la sută în preferinţele electoratului.

„Alegerile au fost 25%, deci dacă ne uităm – să mă uit la partea plină a paharului – prin ce a trecut PNL în ultimul an de zile, impactul nu este atât de mare”, a declarat Florin Cîţu, marţi seară, la B1 Tv, citat de news.ro.

El a spuscă a încercat „cu mult timp” înainte de Congresul intern, dar şi după acesta să îl „menţină” în partid pe fostul preşedinte al formaţiunii, Ludovic Orban, pe care îl descrie drept „un om cu experienţă politică mare”.

Cîţu a vorbit din nou despre „compromisul” pe care îl face PNL care se află la guvernare alături de PSD, susţinând că rolul PNL este acela de „garant că lucrurile bune pe care le-a făcut în 202 şi 2021 vor continua şi în perioada următoare”.

În acest context, liderul liberal s-a arătat încrezător că PNL „va reveni în sondaje în perioada următoare, prin performanţa la guvernare, unitate şi faptul că totdeauna se va bate pentru drepturile românilor”.

Întrebat cum colaborează cu cei patru prim-vicepreşedinţi aleşi după Congresul PNL de anul trecut, preşedintele PNL a răspuns că are o colaborare foarte bună cu aceştia.

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.