FOTO: Incendiu puternic la un adăpost de animale! Un bărbat a suferit arsuri pe brațe

Un incendiu puternic a cuprins în această seară un adăpost de animale din Mănăstirea Cașin. Focul s-a extins rapid și a cuprins în scurt timp acoperișul casei și anexele din gospodărie. Mai multe autospeciale de pompieri s-au deplasat la fața locului, iar în momentul în care au ajuns, pompierii au constatat că focul ardea generalizat pe o suprafață de circa 200 de metri pătrați. Ei au reușit să localizeze, totuși, destul de repede incendiul. Până să ajungă pompierii, proprietarul a încercat să stingă flăcările așa cum a putut. Din acest motiv, el a suferit arsuri pe brațe. Bărbatul a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD. Inițial a refuzat să fie transportat la spital, dar ulterior a revenit asupra deciziei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.