Sute de credincioși, prieteni, apropiați ai familiei sau doar persoane care l-au cunoscut și au auzit de tragedie îl vor conduce astăzi pe ultimul drum pe părintele Marius Gabriel Bărăscu, preotul paroh din Parava mort într-un cumplit accident rutier pe DN2 chiar în ziua în care împlinea 35 de ani. Slujba de înmormântare va fi oficiată de la ora 12,30 în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Parava, locul unde părintele Bărăscu și-a desfășurat timp de aproape cinci ani misiunea de preot, și va fi oficiată de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. „În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune și ne angajăm să fim alături de distinsa doamnă preoteasă Anca Petronela și de cei patru copii – Anastasia, Irina, Sofiana și Nicolae – sprijinind cu tot ce ne este nouă cu putință pentru ca aceștia să depășească incomensurabila durere prin care le este dat să treacă. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul tânărului și destoinicului Său slujitor în Împărăția Cerurilor! Dumnezeu să-l odihnească!”, a fost mesajul IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la scurt timp după aflarea veştii cumplite. Marcați de suferința prin care trece soția preotului și cei patru copii, mai mulți băcăuani au organizat o campanie de într-ajutorare intitulată ,,O casă pentru familia Bărăscu,,. O inițiativă inedită în cadrul acestei campanii are loc astăzi în Piața Centrală din municipiul Bacău, unde Gabi Corodeanu, profesor de sport la un liceu din Bacău și agricultor, deținător al mărcii „Porumb de Tamași”, va dona toate încasările de astăzi din vânzarea „Porumbului de Tamași” din Piața Centrală Bacău pentru construcția casei preotului. „În intervalul orar 7- 14 vom asigura porumbul necesar, peste 1.200 de bucăți. În caz de necesitate vom suplimenta această cantitate”, spune Gabi Corodeanu.