FOTO-VIDEO: Ministrul Cuc, a treia oară pe Varianta Ocolitoare a Bacăului. Un protestatar expropriat nu a fost băgat în seamă de oficialități

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a aflat astăzi pentru a treia oară pe șantierul Variantei Ocolitoare a Bacăului, prilej cu care a anunțat și lansarea licitației pentru autostrada Bacău – Brașov. Ofertele vor fi deschise pe 8 iulie, studiul de fezabilitate și proiectul tehnic fiind evaluate la 300 de milioane de lei plus TVA. Delegația din care au mai făcut parte senatorul Dragoș Benea, oficialitățile județene și locale, reprezentanți CNAIR și ale firmei constructoare a făcut câteva opriri în puncte de lucru de pe tronsonul viitoarei autostrăzi, însă a avut parte și de un mic incident. La vederea ministrului, un localnic din comuna Letea Veche a încercat să își verse năduful că el și vecinii lui au rămas fără terenuri, însă a fost ignorat de oficialități. În lipsa lor, omul le-a explicat necazul șefilor de la Drumuri Naționale, însă aceștia au încercat să îl convingă pe bărbat că acest lucru nu este de competența lor. Până la urmă, protestatarul s-a liniștit și coloana și-a continuat traseul stabilit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.