FOTO:Bacăul are un nou general de flotilă aeriană! Comandantul Bazei 95 Aeriană a fost avansat în grad de președintele Iohannis

Printre cele 69 de decrete de înaintare în grad a unor ofiţeri din mai multe structuri semnate ieri de preşedintele Klaus Iohannis se află şi numele comandantului Bazei 95 Aeriană, comandorul Baraboi Ghiorghe Leonard-Gabriel, care a fost avansat la gradul de general de flotilă aeriană cu o stea. Foștii și actualii tovarăși de arme îi urează felicitări și mult succes pe toate planurile, sănătate și nu în ultimul rând, ”Cer senin!” Comandorul Leonard-Gabriel Baraboi s-a născut în localitatea Iaşi, judeţul Iaşi, în data de 23 septembrie 1974. A absolvit Liceul Militar ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza în anul 1993. A urmat cursurile Institutului Militar de Aviaţie ,,Aurel Vlaicu” de la Boboc, pe care a absolvit-o în anul 1998. Şi-a continuat perfecţionarea prin absolvirea cursurilor de masterat şi a cursurilor postuniversitare. În domeniul studiilor civile, a absolvit Facultatea de Inginerie Aerospaţială, specialitatea Echipamente şi instalaţii de bord din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti în anul 2000. Şi-a continuat cursul carierei îndeplinind funcţii ca pilot, instructor pentru securitatea zborului, comandant de patrulă, comandant escadrilă şi comandant bază aeriană. Comandorul Leonard-Gabriel Baraboi este căsătorit şi are un băiat

Studii militare:

2017 – Master în Studii Strategice, Statele Unite ale Americii;
2011 – Master în Ştiinţă şi Artă militară operaţională;
1998 – Institutul Militar de Aviaţie ,,Aurel Vlaicu”, Boboc;
1993 – Liceul Militar ,,Dimitrie Cantemir”, Breaza.

Studii civile:

2004 – Master în domeniul ,,Studii de securitate şi apărare”, în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială;
2000 – Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea de inginerie aerospaţială, specialitatea Echipamente şi instalaţii.

CURSURI:

Cursuri militare (de specializare):

2018 – Curs de comunicare şi relaţii publice pentru comandanţii de mari unităţi şi comandamente;
2015 – Curs „Conflict Management and Negociation” – România;
2015 – Curs ,,Introduction to NATO” – România;
2014 – Curs de specializare „Law of armed conflict” seria a XI-a –România;
2014 – Common security and defence policy, seria IX – România;
2008 – Curs teoretic de formare a instructorilor de zbor – România;
2007 – Curs pregătire evaluatori TACEVAL – Turcia;
2005 – Curs de supravieţuire pentru piloţi, 2 săptămâni – Portugalia;
2004 – Curs de zbor pe căile aeriene civile, 1 lună – România;
2004 – Battle Staff Trening – Italia;
1999 – Curs trecere pe avionul Mig-21 LanceR , 10 luni – România.

Cursuri carieră:

2017 – Colegiul de Război al US Air Force – România;
2011 – Colegiul de comandă şi stat major al aviaţiei, Maxwell, Alabama – Statele Unite ale Americii;
2005 – Curs postuniversitar ,,Management organizaţional” în cadrul Univ. Bacău, Facultatea de Inginerie – România;
2003 – Cursul avansat aviaţie naviganţi – România.

Cursuri civile:

2005 – Curs postuniversitar ,,Management organizaţional” în cadrul Univ. Bacău, Facultatea de Inginerie;
2002 – Curs Formare Operatori Introducere, Validare şi Prelucrare Date pe Microcalculatoare Ibm-Pc.

Cursuri limbi străine.

2011 – Curs de terminologie militară specifică în limba engleză – Aviaţie – România.

FUNCŢII ÎNDEPLINITE:

2018 – Comandant Baza 95 Aeriană;
2012-2017 – Comandant Escadrilă, Escadrilă 2 Instrucţie Aviaţie Şcoală, Faza II, Grupul Aviaţie Instrucţie, Şcoala de Aplicaţie pt. F.A.;
2010-2011 – Comandant patrulă, patrula 4 Aviaţie Instrucţie, Subunităţi de Luptă, Escadrila 951 Aviaţie Luptă, Flotila 95 Aeriană;
2008 – Comandant patrula I Aviaţie, Escadrila 952 Aviaţie Aer-Sol, Unităţi de luptă, Escadrila 952 Av. Aer-Sol, Baza 95 Aeriană;
2008 – Instructor pentru securitatea zborului (şi navigator al escadrilei), Escadrila 952 Aviaţie Aer-Sol, Baza 95 Aeriană;
2004 – Pilot şef, patrula I Aviaţie E 951 Av. Aer-Sol, Unităţi de Luptă, Baza 95 Aeriană;
2001 – Pilot şef, patrula instrucţie şi luptă, Escadrila 2 Av. V.B. ,Grup de Luptă C. 95 T. Av. S.;

DISTINCŢII ŞI DECORAŢII:

Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” în grad de cavaler – 2018;
Semnul onorific ,, În Serviciul Patriei” pentru 20 de ani de activitate – 2018;
Titlul onorific de ,,Militar Veteran” pentru militari – 2016;
Distincţia ,,Omul anului” -2015;
Emblema de Onoare a Statului Major General – 2014;
Medalia NATO 5 – 2014;
Medalia ,,The Army Commendation” – 2013;
Semnul onorific ,,În Serviciul Patriei” pentru 15 ani de activitate -2013;
Emblema de merit ,,În Serviciul Armatei României”, cls. a III-a – 2012;
Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene – 2007.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.