FOTO:Șase camioane cu gunoaie adunate într-o singură zi de lângă un bloc. Campionul Sebi Diaconu și liderii romilor, în primele rânduri

A fost nevoie doar de inițiativă și de o mobilizare exemplară pentru ca în mai puțin de o zi să se întâmple ceea ce nu s-a mai întâmplat de ani întregi. Locatarii unui bloc situat pe strada Nicu Enea din Bacău au ieșit, cu mic, cu mare, să adune gunoaiele ajunse deja cât un munte și care emanau un miros ce te punea pe fugă. Mobilizați de liderii romilor Ioan Vasile și Vasile Dănciulescu, toți țiganii au ieșit la muncă și în doar câteva ore au strâns nu mai puțin de șase camioane de gunoi. Surpriza lor a fost apariția multiplului campion de lupte greco-romane Sebi Diaconu, singurul luptător autohton din ultimii 20 de ani care a adus României trei medalii mondiale. Parcă toți au început să dea mai repede din mâini după ce Sebi a renunțat la costum și a rămas în echipament sportiv. Mai ales că mulți îl cunoșteau sau doar auziseră despre performanțele sale. Absolvent al Facultății de Educaţie Fizică şi Sport Bacău, cu master în lupte greco-romane la Timişoara, Sebi Diaconu are în palmares zece medalii internaţionale: cinci la campionatele mondiale şi cinci la campionatele europene. Diaconu a primit și din partea președintelui României Ordinul „Meritul Sportiv Clasa a I” pentru medalia de bronz cucerită la Campionatele Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.