GIGI și STELUȚA au învrăjbit două familii după o partidă de amor sălbatic cu final nefericit

După ce nu și-au mai vorbit de peste trei ani, două familii din comuna Traian au acum un motiv în plus ca nici măcar să nu se mai salute pe stradă. Motivul ar stârni zâmbete, rumoare, poate chiar și invidie, dacă nu ar fi avut un final nefericit. Pentru unii. Totul s-a petrecut aseară, lângă stâna familiei Vereș de la marginea satului unde stătea priponită iapa STELUȚA, în vârstă de șapte ani. De asta a aflat însă și armăsarul GIGI al familiei rivale Pașcu, în etate de 20 de ani, priponit și el la doar câțiva zeci de metri distanță de focoasa iapă albă. După un schimb reciproc de priviri șăgalnice, armăsarul a rupt lanțul și a încins o partidă de amor sălbatic cu vecina lui până când iapa și-a rupt un picior și a căzut lată la pământ. Alertați de urletele animalului, soții Vereș au găsit-o pe iapă plină de sânge și au sunat la 112. Polițiștii au venit la fața locului, au văzut cum stă treaba și l-au amendat pe proprietarul armăsarului cu 100 de lei pentru lăsarea unui animal nesupravegheat. Mihai Pașcu, proprietarul lui GIGI, le-a spus polițiștilor că armăsarul lui fusese legat, însă a rupt lanțul, că era prima lui ieșire din acest an, și că vinovată ar fi STELUȚA, care nu s-a putut ține pe picioare deoarece este anemică și suferă de lipsă de calciu. Pentru că până acum nu există nicio cale de împăcare între cele două familii, cel mai probabil acestea își vor adresa primele cuvinte în fața instanței, unde Gabriel Vereș este decis să ajungă pentru despăgubiri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.