În prag de iarnă, Primăria Bacău dă o nouă luptă cu țânțarii

Un val de aer polar va determina, în zilele următoare, o scădere dramatică a temperaturilor. Sunt prognozate primele ninsori din sezonul rece care stă să înceapă, iar temperaturile vor fi mai scăzute decât normalul termic al perioadei. Totuși, din week-end vremea își revine și vor fi temperaturi normale pentru data din calendar.

Practic, acum se încheie sezonul cald, iar sezonul rece este caracterizat, în general, și de dispariția dăunătorilor și insectelor.

Cu toate acestea, Primăria Bacău este pregătită de o nouă luptă cu țânțarii, căpușele și celelalte insecte care i-au terorizat pe oameni o vară întreagă.

Municipalitatea anunță că în zilele de 21 și 22 septembrie va avea loc cel de-al treile tratament avio pentru combaterea țânțarilor, capușelor și a insectelor de disconfort, inclusiv în zonele cu vegetație abundentă, în parcuri și zone traversate de cursuri de apă.

“Pentru o eficiență cât mai ridicată , serviciile de pulverizare aeriană se vor efectua doar în momentul în care condițiile meteorologice vor fi favorabile si nu se vor înregistra precipitații sau intensificări ale vântului. Menționăm că substanțele folosite sunt avizate de Comisia Națională Pentru Produse Biocide”,  transmite Primăria Bacău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.