Inconștiență la volan! Șoferi în depășire în timp ce traversau calea ferată

Polițiști și jandarmi din toată țara au acționat în zona stațiilor și haltelor de cale ferată, dar și a trecerilor la nivel, pentru a preveni o serie de accidente care se pot produce în aceste zone. Acțiunea vine atât în urma unor accidente înregistrate la nivelul întregii țări, cât și după ce oamenii legii au constatat că foarte mulți șoferi nu respectă regulile de circulație.

O astfel de acțiune a avut loc și în județul Bacău, unde polițiștii au monitorizate 20 de treceri la nivel cu calea ferată. Dintre acestea, trei erau semnalizate doar cu indicatoare rutiere, toate celelalte fiind semnalizate cu sisteme automate.

Iar polițiștii au avut parte și de surprize și au dat de șoferi teribiliști, care au acționat extrem de riscant, nu doar într-un mod interzis: au efectuat manevra de depășire chiar în timp ce se aflau pe trecerea la nivel cu calea ferată,. Este vorba despre un bărbat de 41 de ani și o femeie de 40, ambii din Hemeiuș, care pentru fapta lor au rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile. În plus, ambii conducători auto au fost și amendați.

Fără permis de conducere au rămas alți patru șoferi.

Polițiștii au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 37.965 de lei. De asemenea, au fost reținute și 8 certificate de înmatriculare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.