Jandarmii băcăuani vor asigura măsurile de ordine la “Turul Colinelor” Bacău și Campionatul Național Hard Enduro 

Inspectoratul de Jandarmi Județean “Ștefan cel Mare” Bacău, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, asigură măsurile de ordine la Campionatul Național Hard Enduro ce se va desfășura la Comănești și va cuprinde trei trasee, în ziua de 19 mai, în zona Galion-Goanță pe o distanță de 3 km, în zilele de 20-21 mai, pe traseele de aproximativ 60 km – dealul Galion- Mina Filigeni- Stația Lapoș- Punctul Moeruș- Punctul Tulbulrea- Sărărie- Lăloaia- retur Galion, dar și la ediția din acest an a Turului Colinelor Bacău, manifestare ce are loc în zilele de 20 și 21 mai și are în componență 2 etape:
1. Sâmbătă, 20 mai – tura lungă de 109 km, pe circuitul amenajat Ungureni- Parincea- Pincești- Corbasca- Pradais-Huruiești- Găiceana- Parincea- Ungureni, iar tura scurta de 75 de km pe traseul Ungureni-Parincea- Pincesti-Corbasca- Bacioiu-Fulgeris-Pancești- Parincea-Ungureni.
2. Duminică, 21 mai –circuit amenajat în centrul municipiului Bacău ce se va desfășura pe un traseu de 3 km.
Jandarmii băcăuani vor fi prezenți pe traseele stabilite pentru desfășurarea celor două evenimente sportive, precum și în zonele adiacente acestora, pentru siguranța tuturor persoanelor prezente în spațiul public.

Pentru buna desfășurare a acestor manifestări sportive, rugăm spectatorii să respecte următoarele recomandări:
– nu staționați în zonele restricționate spectatorilor și nu treceți de banda de siguranță;
– respectați îndrumările și recomandările organizatorilor și ale forțelor de ordine prezente în zonă;
– adoptați un comportament civilizat, manifestaţi înţelegere faţă de măsurile luate;
– evitaţi conflictele de orice natură, prin delimitarea de persoanele care tulbură ordinea publică.

Vă reamintim că puteți sesiza orice incident sau problemă personalului de ordine aflat în zonă sau prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.