Lucian Șova nu mai este Ministrul Transporturilor

Preşedintele Klaus Iohannis, a semnat, joi, decretele privind vacantarea posturilor de miniştri de la Ministerul Dezvoltării şi de la Ministerul Transporturilor.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, unul dintre decretele semnate de Klaus Iohannis un decret a vizat ”constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului prin demisia domnului Lucian Şova, ministrul Transporturilor”.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, Administraţia Prezidenţială nu a făcut vreun anunţ privind acceptarea propunerilor premierului Viorica Dăncilă privind persoanele care ar trebui să ocupe aceste posturi, respectiv Lia Olguţa Vasilescu – Ministerul Dezvoltării şi Mircea Drăghici – Ministerul Transporturilor.

Guvernul a transmis preşedintelui revocarea miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării, propunându-i pe Lia Olguţa Vasilescu şi Ilan Laufer, însă în 20 noiembrie preşedinte Iohannis a refuzat revocarea titularilor de la cele două ministere – Lucian Şova şi Paul Stănescu – respingând implicit şi numirile Liei Olguţa Vasilescu şi a lui Ilan Laufer.

În 21 noiembrie, Lia Olguţa Vasilescu a fost propusă la Ministerul Dezvoltării, iar Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor. Ulterior, Şova şi Stănescu şi-au depus demisiile, dar nici de această dată gestul lor nu s-a concretizat în decrete de revocare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.