Mâine, o nouă campanie de STERILIZARE GRATUITĂ a câinilor din curțile băcăuanilor. Nu se acceptă câini de rasă

Primăria municipiului Bacău organizează o nouă campanie gratuită de sterilizare a câinilor din curțile bacauanilor. Campania, ce va avea loc mâine în cabinetul autorizat al adăpostului public Bacău (Calea Republicii, nr. 181), este finanțată de “Wir retten Hunde e. V”, un ONG din Germania ce se ocupă de salvarea câinilor fără stăpân. Deținătorul câinelui trebuie să facă dovada cu buletinul sau cartea de identitate că locuiește în orașul Bacău. Se acceptă un singur câine per deținător. Nu se acceptă câini de rasă. Înscrierile se pot face între orele 9 – 14, la nr. de telefon 0234 – 524024. Intervențiile chirurgicale sunt programate vineri, 26 iulie, între orele 09:00 – 13:00. Sunt disponibile 20 de locuri. În prima campanie gratuită dintr-un lanț de campanii lunare (iunie, iulie, august, septembrie) organizată de Primăria Municipiului Bacău s-au sterilizat 13 câini cu proprietar de pe domeniul privat. Ținta acestor campanii sunt câinii din curțile băcăuanilor, câini de rasă comună care duc la o înmulțire necontrolată a populației canine din oraș. Pe lângă controlul înmulțirii, sterilizarea este benefică pentru animal, reducându-se incidența cazurilor de cancer și infecții la animalele sterilizate. Se asigură astfel o viață mai lungă și mai sănătoasă câinelui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.