Membrii unei întregi familii, la un pas de moarte după ce au mâncat ciuperci otrăvite

Consumul de ciuperci a mai făcut trei victime în județul Bacău. Este vorba despre o familie din comuna Mărgineni, mamă, tată și fiul lor de 27 de ani, care au s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean cu simptome de intoxicare după ce au mâncat ciuperci culese de ei înșiși. Inițial, au ajuns la medic pe 20 iulie, când doar fiul a fost internat, fiind depistat în starea cea mai gravă, cu insuficiență renală. De altfel, el a fost transferat la un spital din  Iași, unde a fost supus dializei. Cu toate că se simțeau și ei rău, părinții au dat declarații pe propria răspundere că nu vor să rămână la spital și s-au întors în satul lor. Trei zile mai târziu, ei s-au întors însă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău, unde medicii le-au pus diagnosticul de insuficiență hepatică și renală. Starea lor este considerată foarte gravă și, de asemenea, au fost transferați la un spital din Iași. ”Consumul de ciuperci face foarte multe victime, inclusiv printre cei care pretind că sunt cunăscători ai speciilor. Mutațiile favorizate de ploi, răspândirea sporilor de la speciile otrăvitoare la cele comestibile nu mai fac sigur consumul. Nu vă jucați cu aceste lucruri, fiindcă se poate ajunge la deces”, avertizează medical Blanca Zorilă, de la Unitatea Primiri Urgențe din Bacău. Luna aceasta, alți 11 oameni au fost tratați în urma intoxicațiilor produse de consumul de ciuperci otrăvitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.