Ministrul Turismului a vizitat tabăra de la Valea Budului

Ministrul Turismului, Ioana Bran, a vizitat ieri tabăra de la Valea Budului, afectată grav de viituri în urma ploilor abundente de săptămâna trecută. 90 de copii se află în aceste zile în tabăra de artă și în tabăra socială. Împreună cu subprefectul de Bacău, directorul DJST Bacău, autorități locale și cu directorul taberei, ministrul a vizitat tabăra și albia pârâului Valea Budului din apropiere, care a cedat din cauza viiturii și care din fericire nu a făcut decât pagube materiale, fără ca nici un copil să nu fie pus în pericol.

„I-am cunoscut aici pe copii, nu erau speriați, i-am întrebat dacă vor să se mute la altă tabără din apropiere unde deja DJST le pregătise locuri, dar au spus că preferă să rămână aici, că se simt foarte bine și că vor să-și continue aici activitățile de creație și de artă. Dovadă și seara frumoasă pe care apoi am petrecut-o în mijlocul lor, i-am văzut cântând și dansând și simțindu-se foarte bine”, a declarat ministrul Ioana Bran, care a petrecut o seară alături de copiii aflați în tabără.

Autoritățile locale, prefectura, ISU, jandarmeria și conducerea DJST au luat toate măsurile de siguranță pentru izolarea daunelor, a fost degajat drumul, iar cele două evenimente își continuă cursul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.