Modificări importante la completarea formularului digital necesar intrării în România

0
1

 

Perioada de completare a formularului digital care trebuie prezentat la intrarea în România a fost extinsă de la 24 de ore la 72 de ore anterioare prezentării. Modificarea a fost operată printr-o ordonanță de urgență adoptată joi. 

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a anunțat că a fost prelungit termenul prin care formularul poate fi completat, din dorința de a elimina birocrația, potrivit Mediafax.

„Dacă până acum aveam 24 de ore să completăm acest formular, am extins această perioadă la 72 de ore înaintea utilizării formularului. Mai mult, sunt și cele 24 de ore ulterioare trecerii în care poate fi prezentat acest formular. Completarea acestui formular este considerat împlinit atunci când datele sunt corecte, pentru că dacă introducem date eronate sau incomplete nu se cheamă că l-am completat”, a afirmat oficialul din Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, s-a redus și valoarea amenzilor, respectiv pragul minim a scăzut de la 2.000 la 500 de lei. Potrivit lui Andrei Baciu, persoanele care au contestat amenda în instanță, dacă în final vor fi amendate, vor primi amenda de 500 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.