Munca pe caniculă: Ce amenzi riscă angajatorii care nu asigură condiţiile legale?

Nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă
se sancționează cu amendă de la 1500 la 2500 de lei.

Având în vedere că, în perioada următoare, pe teritoriul României sunt prognozate de temperaturi ridicate extreme, Inspecția Muncii va intensifica controalele la angajatori, în care, suplimentar tematicii propuse, va urmări modul de respectare a prevederilor O.U.G. nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.
Prin temperaturi extreme ridicate se înţelege temperaturi exterioare ale aerului care depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel (indicele de temperatură-umiditate ITU < 80 unități).

Prin temperaturi extreme se înţelege temperaturile exterioare ale aerului, care:
a) depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel;
b) scad sub -20°C sau, corelate cu condiţii de vânt intens, pot fi echivalate cu acest nivel.

În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutive, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale:

 

A. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:

a) reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
b) asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.

B. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:

a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;
c) asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute mai sus vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri:
a) reducerea duratei zilei de lucru;
b) eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 şi după ora 17,00;
c) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Art 8 prevede ca pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme se vor lua următoarele măsuri:
a) asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scăzute;
b) asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
c) trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei încălcarea prevederilor art. 8, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.

”Pe tot parcursul verii, vom intensifica acțiunile de control în sectoarele economice în care se lucrează în aer liber sau în spații deschise și în care se desfășoară activități care presupun efort fizic intens. Vom verifica respectarea prevederilor O.U.G nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă. Angajatorii sunt obligați să asigure condiții minime pentru menținerea stării de sănătate a salariaților, cum ar fi: reducerea intensității și ritmului activităților fizice, asigurarea apei minerale, asigurarea ventilației la locul de muncă, alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus și alternarea efortului dinamic cu cel static, asigurarea echipamentului individual de protecție, reducerea duratei zilei de muncă sau eșalonarea zilei de lucru pe două perioade.” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.