O fetiță de 13 ani, lovită de o locomotivă în gara din Bacău

La data de 25 Ianuarie a.c, polițiștii Postului de Poliție T.F Bacău, în timp ce desfășurau activități specifice la peronul stației CFR Bacău, s-au sesizat din oficiu despre faptul că, o locomotivă izolată, aflată în mers, a surprins și accidentat o tânără care traversa calea ferată.

Polițiștii au stabilit că, o minoră de 13 ani, din Bacău ar fi traversat liniile de cale ferată trecând prin trenul oprit la linia II, după care ar fi escaladat gardul despărțitor al celor două linii și fără să se asigure, ar fi sărit în gabaritul liniei I, moment în care a fost surprinsă și accidentată de locomotivă.

La fața locului a intervenit un echipaj medical care i-a acordat tinerei îngrijiri medicale și au transportat-o la spital. Ulterior, a fost transportată cu un elicopter la o unitate medicală din Iași.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.