Peste 22.000 de semnături pentru „Fără penali în funcții publice”

Peste 22.000 de băcăuani au semnat Petiția „Fără penali în funcții publice”. Dacă până săptămâna trecută se făceau eforturi pentru ca numărul de semnături necesar, de 20.000, să fie strâns, iată că voluntarii au reușit să depășească pragul. Dacă strânge numărul necesar de semnături,petiția va intra în circuitul parlamentar, iar dacă obține majoritate de voturi se va organiza un referendum decizional. Odată cu trecerea lui, adică dacă va fi votat în mod favorabil de populație, Constituția se va modifica în mod automat astfel încât persoanele care au condamnări să nu mai aibă dreptul de a candida în funcții publice.

„Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”, se arată în textul de lege propus de membrii USR.

foto: facebook, Lucian Stanciu Viziteu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.