Pot începe lucrările la rezerva de apa a municipiului

Primăria municipiului Bacău a semnat contractul de execuție pentru Rezerva de apă cu asocierea dintre firmele Branpis SRL – SC Mapamond SRL. Cele două firme au fost date câștigătoare pe 8 august, însă rezultatul a fost contestat. La o lună după, contestația a fost respinsă de CNSC, iar zilele acestea municipalitatea a semnat contractul de execuție a lucrării.

Valoarea estimată a proiectului este de peste 19 milioane de lei, fără TVA. Fondurile provin de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL 2, și de la bugetul local. Rezerva de apă trebuie să asigure independenţa sistemului de apă din municipiul Bacău, în cazul unor avarii la aducțiunea de la Valea Uzului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.