Primii cinci James Bond ai Poliției Locale Bacău au spus „ROGER!”

Poliția Locală Bacău își întărește structurile și vrea să se infiltreze cât mai adânc în toate cartierele din oraș. În acest sens, încă de anul trecut Consiliul Local a dat curs unei propuneri venite din partea fostului șef a Poliției Locale prin care se dădea posibilitatea cetățenilor să devină voluntari în cadrul instituției. Până acum cinci viitori spioni au trecut proba de interviu și apoi vor pătrunde adânc în dispozitiv. Cu ajutorul noilor James Bond, Poliția Locală dorește să aibă cât mai multe direct de la sursă, din teren. Potrivit proiectului, voluntarii vor semna un contract cu Poliţia Locală, însă doar persoanele majore, de peste 40 de ani, într-o stare de sănătate corespunzătoare, cu un cazier curat. Voluntarii vor primi legitimaţii, dar nu vor avea aceleaşi drepturi ca ale poliţiştilor locali. Prin includerea cetăţenilor în activitatea zilnică, poliţia mai speră să menţină mai bine ordinea şi liniştea în zonele lăturalnice. Voluntarii vor intra în corpul voluntarilor doar după depunerea unei cereri, întocmirea unui dosar şi susţinerea unui interviu. Viitorii „ajutori de poliţişti” vor fi instruiţi de personalul structurii, alte cheltuieli fiind în sarcina lor. Totodată, prin regulament, se specifică faptul că orice prejudiciu cauzat de acţiunea sau inacţiunea unui voluntar cade exclusiv în sarcina sa, iar acest statut nu îi dă dreptul, de exemplu, să aplice procedee de imobilizare sau autoapărare, decât în prezenţa poliţiştilor locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.