Problema apei, discutată în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Astăzi, prefectul județului Bacău a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, tema şedinţei fiind lipsa apei în oraş. Autorităţile s-au întrunit pentru a anliza situaţia şi pentru a stabili măsurile necesare pentru asigurarea apei potabile și nepotabile în municipiul Bacău, în condiții de siguranță și igienă, până la remedierea avariilor din sistem.
Până la reluarea alimentării cu apă a orașului, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne trebuie să asigure apa potabilă și menajeră, în cantități suplimentare, pe raza municipiului Bacău, în condiții de siguranță și igienă atât pentru cetățeni, cât și pentru buna funcționare a unităților spitalicești și instituțiilor publice.
Aici se face referire mai ales la pompierii de la ISU Bacău, care oricum în toate aceste zile au alimentat cu apă nepotabilă rezervoarele amplasate în cartierele din oraş.
Totodată, a fost solicitată şi monitorizarea permanentă a stării de sănătate a populației prin Direcția de Sănătate Publică şi Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Animalelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.