Consiliul local al municipiului Bacău a aprobat, ieri, o hotărâre prin care s-a aprobat asocierea dintre Municipiul Bacău, Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău, Asociația Medicilor de Familie Bacău, Direcția de Asistență Socială Bacău, Crucea Roșie Bacău și Poliția Locală Bacău, in vederea realizării Programului ”Oxigen pentru Bacău”.

Conform referatului care însoțește proiectul de hotărâre, zilnic se înregistrează prin telefonul 112, un număr de 250–300 de apeluri de la pacienți cu simptomatologie ușoară care solicită testare, număr care depășește capacitatea de a asigura serviciile de recoltare probe în aceeași zi. Din acest motiv, cazurile cu simptomatologie ușoară sunt planificate pentru testare în zilele următoare.

De la începutul lunii trecute, a fost crescută capacitatea operativă de preluare a apelurilor și de asigurare a asistenței medicale de urgență pentru patologia COVID-19, prin suspendarea concediilor de odihnă a personalului operativ și creșterea cu 8 a numărului de echipaje medicale pe tură, preponderent pentru asigurarea testărilor planificate.

„Având în vedere distanțele pe care trebuie să le parcurgem până la domiciliul pacienților, modul de recoltare a probelor biologice care necesită o anumită perioadă de timp și numărul persoanelor ce sunt testate la o singură locație, un echipaj medical poate asigura într-o tură de 12 ore testarea pentru 25-30 de persoane”, se mai arată în referat. O altă problemă cu care se confruntă Bacăul este este capacitatea limitată a unităților spitalicești de preluare a pacienților infectați cu SARS-CoV-2 cu forme ușoare, medii sau severe care necesită monitorizare permanentă și administrare de oxigen medicinal.

„În ultimele 2 săptămâni, zilnic, între 15% și 25% din echipajele medicale așteaptă predarea pacienților la structurile de primire urgență, între 1 oră și 6 ore, motivat de lipsa paturilor disponibile pentru acești pacienți. Această perioadă lungă de timp în care pacienții staționează în ambulanță face imposibilă asigurarea asistenței medicale de urgență pentru alți pacienți aflați la domiciliu. Mai mult, acești pacienți au nevoie de un debit mare de oxigen care poate fi asigurat într-o ambulanță pe o perioadă limitată de timp”, mai precizează sursa citată.

Ce este Oxygen pentru Bacău?

Programul „OXIGEN pentru Bacău” constă în suplimentarea capacității de testare în centre din unități sanitare acreditate, dotarea cetatenilor cu masti de protectie, și accesibilizarea oxigenoterapiei și monitorizarea în regim de telemedicina la domiciliul pacientului, sub evidența medicului de familie. „O metodă de combatere eficientă a infectării până la momentul de față rămâne testarea intensivă a populației pentru a depista și izola din timp cazurile suspecte.

Astfel pentru a veni în sprijinul cadrelor medicale, Primăria Bacău alături de Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău, Colegiul Medicilor de Familie, Direcția de Sănătate Publică Bacău, Crucea Roșie Bacău, Direcția de Asistență Socială și mediul asociativ privat, au demarat un program pilot printr-un parteneriat menit să suplimenteze capacitatea de testare la nivel local și să degreveze unitățile UPU și ATI”, se mai arată în proiectul de hotărâre. Primul punct de testare a fost deja amenajat în cadrul spitalului TBC, încă de pe data de 18 octombrie și funcționează în intervalul orar 10:00-18:00. În momentul de față, au fost donate către 16 medici de familie din municipiu 40 de teste rapide per persoană, pentru diagnostic în cabinet, cu scopul de a degreva echipajele de ambulanță de această problemă.

Testare gratuită

Cetățenii care prezintă simptome specifice, se vor putea adresa medicului de familie pentru a se putea testa în baza trimiterii medicale eliberate de către acesta. Testarea va fi gratuită iar persoanele vor trebui să aibă asupra lor cartea de identitate și trimiterea de la medic, în format fizic sau electronic.

În cazul în care pacientul dorește să se testeze, acesta se va adresa telefonic medicului de familie pentru consult fizic în baza unei programări sau în regim de teleconsultație. Pacientul va primi un bilet de trimitere ștampilat fizic sau digital și împreună cu cartea de identitate, se va prezenta la punctul de testare din cadrul spitalului. Rezultatele vor fi înregistrate și trimise către Direcția de Sănătate Publică, unde se va aplica protocolul sanitar în vigoare. Cazurile depistate pozitiv, cu forme ușoare-medii, vor fi supuse protocolului de izolare la domiciliu, urmând a fi monitorizate de către medicul de familie prin teleconsult.

Persoanelor aflate în pericol de agravare a simptomatologiei, le va fi monitorizată saturația de oxigen. În cazul în care pacientul reclamă o desaturare rapidă de oxigen (<93%), acesta va lua legătura cu medicul de familie pentru a-i fi pus la dispoziție un concentrator de oxigen, în maxim 24h de la cerere. Regimul de închiriere pentru pacient este valabil atât timp cât pacientul are nevoie pentru stabilizare stării de sănătate sau daca cere prelungirea, din motive aprobate de către medicul curant.

După fiecare utilizare, dispozitivele vor trece printr-un proces de dezinfectare, pentru a elimina riscul de vectorizare a virusului, urmând ca mai apoi să fie pus la dispoziție în depozit pentru o nouă utilizare. În tandem cu testarea extinsă și supravegherea în regim de telemedicină, Poliția Locală Bacău va derula o campanie de informare a importantei prevenției și dotare a cetățenilor cu măști de protecție, limitând astfel răspândirea virusului.


Sursa: Realitatea de Bacau