Proiectul de Regulament pentru digitalizarea și utilizarea locurilor de parcare de pe raza municipiului Bacău a fost finalizat

Municipalitatea se apropie de momentul în care va putea asigura cel puțin un loc de parcare / locuință, iar proiectul de Regulament pentru digitalizarea și utilizarea locurilor de parcare de pe raza municipiului Bacău a fost finalizat.

”Vestea și mai bună e că, fiind un proiect, e un document perfectibil, iar pentru asta avem nevoie de propunerile dumneavoastră, pe care i le voi transmite și eu mai departe coordonatorului acestei comisii, viceprimarul Liviu Miroșeanu. Regulamentul îl puteți consulta in link-ul de la final.
În principiu, proiectul de Regulament include multe din observațiile și solicitările dumneavoastră: minim un loc de parcare pentru fiecare locuință, soluții pentru vizitatori, propuneri de soluții pentru aglomerația din anumite momente din zona școlilor.
Partea de taxare nu este gândită decât cu un singur scop: să creăm resurse pentru noi locuri de parcare și pentru investiții în fluidizarea traficului.
Aceasta va fi singura destinație a fondurilor astfel colectate, cu valoare de aproximativ 0.8 RON pe zi pentru un loc rezervat. Comisia tehnică, in subordinea viceprimarului Miroșeanu, care a elaborat regulamentul a făcut aceasta propunere de tarif ținând cont de cheltuielile de până acum pentru amenajarea de parcări.
Toate fondurile obținute și modul in care sunt folosite (parcari noi, întreținerea lor, intervenții pentru ocupări abuzive, etc) vor fi publicate transparent astfel încât orice bacauan să poată vedea cum se folosesc.
Bineînțeles, din comisia pe care am amintit-o mai sus au făcut parte și reprezentanți ai Serviciului Rutier din cadrul Poliției Municipale, și am beneficiat de asistența unui consultant extern, care a implementat deja cu succes astfel de proiecte în orașe importante ale României.
Așa cum veți vedea, continuă eforturile de debirocratizare, astfel încât băcăuanii să nu mai fie puși pe drumuri pentru probleme a căror rezolvare poate exista și din fața calculatorului sau de pe telefon. Aici vă așteaptă multe informații noi.
Desigur, sunt deja prevăzute și soluții pentru aprovizionarea magazinelor, ca să nu mai întâlnim autoutilitarele „pe avarii”, „pentru cinci minute”, blocând o bandă.
Proiectul de Regulament pentru digitalizarea și utilizarea locurilor de parcare de pe raza municipiului Bacău va fi transmis spre consultare tuturor Asociațiilor de proprietari din municipiul Bacău și poate fi citit și descărcat de orice persoană interesată la următoarea adresa: https://municipiulbacau.ro/…/proiect-de-hotarare…

Vă așteptăm propunerile, în urmatoarele 10 zile pe adresa de e-mail: [email protected] sau [email protected] urmând să le colectăm și de la nivelul Asociațiilor de proprietari”, a declarat Lucian Daniel Stanciu Viziteu, primarul Bacăului.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.