Protest la Bacău, programat pentru duminică. Băcăuanii se mobilizează pe Facebook: “Abrogați și apoi plecați!”

Pe Facebook a fost anunțat un protest, programat pentru duminică, 3 martie, de la ora 18.00, la care sunt așteptați băcăuanii care susțin independența Justiției!
Astfel de mișcări au loc în toată țara, iar organizatorii spun că protestele vor continua până la abrogarea ordonanței 7/2019 și desființarea Secției pentru magistrați.

“Parchete din toată țara și-au suspendat activitatea. Magistrații, procurori și judecători deopotrivă protestează zilnic pe treptele Tribunalelor.  Suntem solidari cu toate revendicările acestora și mesajul nostru pentru ei este să nu cedeze în fata Guvernului! Suntem alături de ei, le apreciem munca și vom lupta împreună până la capăt pentru aceleași valori!  Le-a spus-o Europa. Le-au spus-o magistrații. Le-a spus-o DIICOT. Le-a spus-o DNA. Iar strada le-o spune de ani de zile: felul în care masacrați justiția e inacceptabil. OUG 7 e doar cel mai recent episod al acestui război al PSD cu justiția. Modificările propuse de ministrul Toader sunt mult prea puțin. OUG 7 trebuie să fie abrogată în totalitate. Așadar, abrogați – și apoi plecați!” au scris organizatorii evenimentului.

Protestul, organizat de “Rezist în Bacău” și “Declic” va avea loc între orele 19.00 – 21.00, iar băcăuanii sunt așteptați în Piața Tricolorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.