Rezultatele obținute de polițiști în cadrul acțiunii „ATENȚIE LA TREN!”

La data de 22 iunie a.c., polițiștii de la transporturi, rutieră și ordine publică, împreună cu jandarmi, au acționat, atât în zona trecerilor la nivel cu calea ferată semnalizate cu mijloace automate, cât și a celor semnalizate doar cu indicatoare rutiere, pentru creșterea siguranței călătorilor.

Activitatea a avut ca scop conştientizarea de către participanţii la traficul rutier, în principal a conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea semnalizării rutiere şi a obligaţiilor care le revin în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru prevenirea producerii acestor evenimente.

În cadrul acțiunii, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 17.000 de lei, din care 20 pentru nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerile la nivel cu cale ferată. De asemenea, polițiștii au reținut 3 permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare.

Actvitatea a fost coordonată la nivel național de Direcția Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Amintim faptul că sancţiunea prevăzută de O.U.G 195/2002R – Codul Rutier pentru nerespectarea obligaţiilor la trecerile la nivel cu calea ferată, este amenda de la 9 la 20 de puncte amendă, adică de la 1.305 la 2.900 de lei, cu măsuri complementare, după cum urmează:

-dacă trecerea la nivel cu calea ferată este prevazută cu indicator de oprire (crucea Sf. Andrei, la care conducătorul auto trebuie să opreasca pt a se asigura), măsura complementară este de 6 puncte penalizare (reamintim că la 15 puncte penalizare cumulate în 6 luni, se suspendă dreptul de a conduce);

-dacă trecerea la nivel cu calea ferată este prevăzută cu bariere sau sisteme de avertizare acustico-luminoase, măsura complementară care se va aplica este suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.