Rujeolă în școli și grădinițe din Bacău! 16 cazuri confirmate de la începutul anului

Bacăul se află printre județele în care au fost confirmate mai multe cazuri de rujeolă de la începutul anului, boală care poate fi prevenită prin vaccinare. Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, de la începutul anului au fost confirmate în Bacău 16 cazuri de rujeolă. Cele mai multe dintre ele, 6 la număr, au fost înregistrate la categoria de vârstă 0-1 an. Alte 8 cazuri au fost înregistrate în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 și 19 ani. Cu rujeolă au fost diagnosticați și doi adulți din județul Bacău, respectiv o persoană tânără, din grupa de vârstă 20-24 ani, și o alta din grupa de vârstă 55-64 ani.

10 dintre cazuri au fost înregistrate în mediul urban, iar 6 în rural.

Rujeola, care intră în categoria așa-numitelor boli ale copilăriei, este o infecție extrem de contagioasă. În cazul persoanelor nevaccinate, boala poate avea efecte grave, care pot duce și la deces. Persoanele vaccinate se îmbolnăvesc mai greu de rujeolă, dar daca asta se întâmplă, totuși, formele de boală sunt ușoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.