Scăderea poftei de mâncare, un NOU indiciu al infectării cu Omicron! Alte simptome

Trei simptome „clasice” ale variantei Delta nu se întâlnesc la persoanele infectate cu varianta Omicron. În schimb, nasul care curge, durerile de cap, oboseala şi durerile în gât sunt principalele simptome detectate la infectarea cu noua variantă a COVID-19. În plus, își face apariţia un nou simptom: scăderea poftei de mâncare. Cel puțin așa reiese din datele aplicaţiei Zoe, sistemul britanic care premite analizarea răspândirii coronavirusului în ţară.

Cercetătorii au analizat datele cele mai recente de pe teritoriul Londrei. Jumătate din persoanele care au declarat simptome de guturai au avut un test PCR pozitiv, cum era cazul când varianta Delta era dominantă în Regatul Unit, relatează G4Media.ro.

Dar numai jumătate dintre ei prezentau şi cele trei simptome clasice ale variantei Delta: febră, tuse, pierderea mirosului şi gustului. În schimb, și-a făcut apariţia un nou simptom: scăderea poftei de mâncare.

„Am constatat-o şi în Africa de Sud, pierderea mirosului şi gustului este mult mai puţin frecventă la varianta Omicron, în vreme ce oboseala este foarte frecventă”, a explicat Marc Van Ranst, expert în sănătate publică și, totodată, profesor de virologie.

În opinia grupului de experţi britanici, populația trebuie să fie informată în legătură cu aceste schimbări de simptome.

„Site-urile oficiale arată în continuare că apariţia bruscă a unei tuse puternice, febra şi pierderea mirosului şi gustului sunt principalele semne ale unei infectări cu coronavirus. Şi este deci un indiciu pentru testare şi izolare”, afirmă profesorul Tim Spector.

„De fapt, la majoritatea oamenilor, Omicron se resimte ca un guturai şi începe cu nasul care curge, durere în gât şi durere de cap. Pentru a salva vieţi, este urgent să se modifice informațiile puse la dispoziția publicului”, susține acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.