Șeful Poliției Locale a fost înlocuit

Ene era la conducerea instituției din 2017.

Florin Ene, directorul Poliției Locale Bacău a fost înlocuit din funcție, după ce pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Incidentul a avut loc sâmbătă, iar acesta se afla la volanul unei mașini cu inscripțiile instituției.

„În contextul evenimentului rutier regretabil petrecut în cursul zilei de sâmbătă, 12 ianuarie 2019, solicit demisia dlui. Florin Ene din funcția de director al Poliției Locale a Municipiului Bacău. Comanda instituției va fi asigurată, în continuare, de adjunctul acestuia, dl. Lucian Iftene”, a anunțat primarul Cosmin Necula.

Șeful Poliției Locale se afla la volan, iar alcooltestul a indicat o alcoolemie de 1,03 mg/l în aerul expirat, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal. Acesta a negat că ar fi fost implicat în vreun eveniment de acest tip, dar ulterior acesta nu a mai răspuns apelurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.